duminică, 21 august 2022

Ploiești Centrul civic, pietonală, spațiul central




 












Ploiești Centrul civic, pietonală, spațiul central 

Experții în spații publice spun că centrul civic ideal, ar trebui sa aibă spații accesibile de mers pe jos, conectate, confortabile, plăcute vizual, active, atractive si sociabile. Concetățenii devin mai atașati de locul si comunitatea lor, când aceștia exact acolo și întâlnesc prietenii, își saluta vecinii cu care se cunosc de o viață, interacționează cu străinii care le vizitează orașul si leagă noi prietenii.

 Întotdeauna când vizitez un oraș nou, mă gândesc instinctiv cam așa :

·        Mă pot plimba cu bucurie ? îmi stârnește voioșie?

·        Pot vedea verdeață( parcuri, alei, peisagistică urbană) si apă (fântâni arteziene)?

·        Mă pot așeza să mă odihnesc și să privesc oamenii, când mă simt obosit,  am unde să poposesc?

·        Există undeva umbră în centru sau trebuie să mă duc la Mall dacă doresc să mă răcoresc ?

·        Există coșuri de gunoi la îndemână?

·        Persoanele cu dizabilități se pot bucura și ele de centrul civic sau e selectiv ?

·        mă pot plimba împreună cu animalul meu de companie care este membrul non uman al familiei mele?

·        Ma pot plimba împreună cu copii, cu părinții, cu bunicii, cu familia în general ?

·        Spațiul, perimetrul central este frumos amenajat, prezintă armonie?

·        Plec de acolo cu “cunoaștere”- care se bazează pe observație/memorie  sau cu deșteptăciune – care se bazează pe adaptabilitate? Sau nu plec decât cu un gust amar ….? 

Consider că înainte de a gândi ce spun turiștii despre centrul orașului, ar trebui să te întrebi daca ți-ar plăcea să te plimbi prin centru, să stai în centru, să lucrezi in centru, sa locuiești în centru șamd ori dacă centrul civic arată într-adevar ca un loc de adunare al întregii comunități. Ori dacă nu au loc evenimente importante pe parcursul anului ce fel de turiști vin să viziteze orașul? turism comercial sau turism de weekend/ concediu sau pur si simplu petrecerea timpului liber? Când mă gândesc la centrul orașului ar trebui să-mi crească inima de bucurie și exact același sentiment ar trebui să îl aibă și turiștii, pentru ca mai apoi să povestească despre aceste locuri. 

Este o competiție intre Centrul civic care ar trebui să își crească atractivitatea pentru a atrage cât mai mulți consumatori si Mall-urile din exteriorul orașului care îmbrarțisează consumatorii, iubitori de convenabil. Ce-i atrage pe consumatori sunt restaurante, agrement, transport în comun facil, diverse activități cu tematică, parcuri și atmosferă. Însă pentru a crește activitatea si atractivitatea orașului, vorbim deja de o alta știința care trebuie tratată cu … marketing. 

Pentru a putea concura cu orașele învecinate și centrele comerciale externe orașului, centrul civic trebuie să compenseze cumva, oferind mai mult decât spații comerciale. Condiții de parcare convenabile, transport public, ușurință de deplasare în centrul orașului, festivaluri și evenimente, distracție, restaurante și cafenele, atmosferă intangibilă, arhitectură, natură si multe altele sunt cerințe obligatoriu necesare pentru un centru civic adevărat.

Un oraș făra un centru civic frumos e plictisitor. Și ca să vorbim de oraăul nostru, Municipiul Ploiești, “Prea multe parcări exterioare, prea multe mașini si prea multe străzi pline toate cu mașini, însă făra sa existe mobilitate urbană, neprietenos pentru pietoni / trecători si turiști. Parțial haotic in zona Halele Centrale si aparent ordonat in fata si de jur împrejurul clădirii Primăriei si a Consiliului Județean sau acolo unde există interes”.

Ori când vezi străzi terne cu o clădire a primăriei care arată ca o clădire de birouri din șantierul naval, Camera de Comerț asemenea, Consiliul Județean idem-încă mai poartă amprenta anilor de glorie, blocuri aproape identice cât vezi cu ochii-întrucât arhitectura a fost una din uneltele comuniste care încerca o uniformizare a orașului in scopul pierderii identității și o diminuare a tot ce era capitalist, cum procedam ca centrul civic să renască ? au reușit să altereze până si arhitectura balcoanelor, să “aresteze” cumva  gândirea prin îngrădirea libertății de expresie. Deci, cum procedam? Demolăm ce s-a construit in ultimii 70 de ani ? facem exact ce au făcut ei? 

Iată câteva caracteristici care fac centrul civic mai primitor: 

•Este prietenos cu pietonii, pentru a face plimbări de câțiva kilometri abordând doar pietonala si toate străzile laterale.

•Are folosință mixtă (magazine, restaurante, clădiri publice, spații publice, blocuri de apartamente și instituții culturale).

•Are propria identitate vizuală, unică si distinctivă totodată.

•Are spațiu verde și albastru, însemnănd verdeață si apă.

•Are cafenele și restaurante unde te poți așeza să privești timpul cum trece, asta înseamnă in definitiv viată .

•Este colorat dar nu artificial ca un papagal, ci in culorile pământului, aerului, apei, focului, florilor, plantelor, etc.

•Este accesibil tuturor și are o atmosferă vibrantă prietenoasă.

•Este curat, este ordine si curățenie ceea ce însemana ca „a încăput pe mâna unui specialist” care știe exact ce trebuie sa facă cu centrul orașului.

•Oferă artă și cultură, teatru, filarmonica, sport, spectacole, etc.

•Are străzi laterale pe care le poți explora, cu cât sunt mai multe străduțe incluse in centrul civic si integrate in pietonală, cu atât mai bine.

Municipalitatea trebuie sa se adapteze nevoilor secolului în care trăim, să nu se limiteze la piste de bicicliști sau trotinetiști, se vede ca nu exsita mai deloc trafic, nici în cursul săptamânii nici în weekend pentru acestia.

joi, 18 august 2022

Halele Centrale din Ploiești










 Halele Centrale din Ploiești

Conceptul tradițional de piață urbană sau piață centrală de oraș a evoluat de-a lungul anilor, iar astăzi putem găsi propuneri, atât arhitecturale cât și gastronomice, inovatoare, care resuscitează si practic salvează, ceea ce ... trebuie! salvat in orașul respectiv.

De-a lungul istoriei, piețele tradiționale ale marilor orașe au fost întotdeauna legate de spațiile de aprovizionare cu produsele alimentare, iar în jurul lor, au fost legate de spații comerciale mixte, alimentare si non alimentare, creând astfel schimbul între mijloacele de plată și mărfuri ( definiția comerțului).

Odată cu creșterea centrelor urbane, și mai târziu, cu popularizarea Mall-urilor, respectiv a Supermarketurilor, unele piețe centrale tradiționale și-au pierdut proeminența - ca fiind centre dinamice/energice ale orașelor. Ca o consecință, au apărut noi interpretări ale conceptului de Piață Centrala, generând o reevaluare a acestor spații, de cele mai multe ori rezultatul transformării lor fiind uluitor.

In general, nu există Mall sau Supermarket care să poată înlocui spațiul de întâlnire, dialog și/sau flux de idei și culturi, care s-ar putea genera într-o Piață Centrală. În loc de tranzacții reci și impersonale, piețele oferă clienților și chiriașilor, posibilitatea de a discuta intre ei și de a crea legături de prietenie sau legături comerciale, putând astfel să învețe despre originea și semnificația produselor, despre istoricul si tradiția produselor locale, chiar și despre produse noi, adaptate vremurilor in care trăim.

Exemplul care mi-a venit in minte astăzi, la ceva vreme după incendiul Halelor Centrale : Piața Mercado de San Miguel din Madrid.

Poate una dintre atracțiile obligatorii din Madrid, Piața San Miguel din Madrid este piața unde puteți vedea cum a evoluat o piață tradițională în mijlocul capitalei Spaniei, in ultimul secol.

O piață care a început ca un loc simplu de făcut comerț în aer liber la începutul secolului al XIX-lea, a fost apoi transformată în anul 1916 într-o structură mare de fier care se păstrează identic până astăzi. De-a lungul anilor, în ciuda renovărilor și a calității înalte a produselor comercializate, piața a suferit o scădere a popularității, întrucât era dificil să concureze cu marile supermarketuri. În ciuda acestui fapt, în ultimii ani, un grup de investitori a reînviat spațiul pe care l-au transformat într-un centru care reunește culturi gastronomice din toată Spania.

Exact ceva similar avem nevoie in Ploiești, o interpretare contemporană a pieței originale, în care să se mențină schimbul comercial și cultural, unde ploieștenii sa vină de plăcere, nu numai de nevoie, respectiv la cumpărături - “că e mai ieftin”, întrucât începe să semene mai mult cu oborul de la periferia orașului, decât cu o piață centrală.

Lumea s-a transformat, lumea a evoluat, însă parcă numai la Ploiești în Halele Centrale comerțul se face involutiv. Imaginea standurilor de tip en-gross cum erau “la modă” in perioada post comunism, dar la o scară mai mică, adaptată la suprafață Halelor Centrale; standuri din PAL, toate pline cu biscuiți, pufuleți si alte produse alimentare non frig/ produse de menaj, predomină in Halele Centrale. Cum să te prezinți așa in mileniul III ? La 33 de ani după revoluție cum e posibil comerțul, teoretic în cea mai frumoasă piață din Ploiesti, in clădirea monument/simbol a Ploieștiului să arate atât de jalnic?

Las aici câteva poze din Piața San Miguel și poze din interiorul Halelor Centrale Ploiești. Vă las pe dumneavoastră sa gândiți cum am putea face din frumoasa noastră Piață Centrală, respectiv din Halele Centrale o piață utilă , activă, productivă, sustenabilă, atractivă, cu care să ne mândrim. Cum putem revigora frumoasa noastră Piață Centrală si Halele Centrale așa încât sa transceandă prin istorie și să-și păstreze familiaritatea în timp. Cum putem reconfigura spațiul din interiorul Halelor Centrale păstrând  intact acest patrimoniu pentru noi și generațiile următoare.

Municipalitatea nu mai poate nega necesitatea urgentă a revigorării Halelor Centrale  din Ploiești, și nici nu mai poate amâna la nesfârșit decizia de a începe procesul de Consolidare, Restaurare, Revitalizare și Conservare a Halelor Centrale.

Ploiești Centrul civic, pietonală, spațiul central

  Ploiești Centrul civic, pietonală, spațiul central  Experții în spații publice spun că centrul civic ideal, ar trebui sa aibă spații acces...